Finanțare pentru sectorul cultural – Granturi între 4.000 și 800.000 euro

Ministerul Culturii va lansa o schemă de ajutor de stat pentru a veni în sprijinul sectorului cultural afectat de SARS COV-2.  Schema de ajutor de stat vizează 5 măsuri, iar beneficiarii eligibili sunt: organizații neguvernamentale și societăți comerciale care au desfășurat activități în ultimii 2 ani în unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu, carte, audio-vizual, educație culturală.

Bugetul estimat pentru cele 5 masuri din domeniul cultural prezentate mai jos este de 100.000.000 Euro.

IMPORTANT: Pentru a putea accesa finanțarea trebuie să vă înscrieți în Registrul Sectorului Cultural până pe 09.12.2020. 
Pentru înregistrare în Registrul Sectorului Cultural accesați acest link: https://www.culturadata.ro/registrul-sectorului-cultural/

Cele 5 granturi prin care se finanțează sectorul cultural sunt:

Măsura A: microgranturi pentru sectorul cultural

Cine poate accesa finanțarea: Operatorii culturali care nu au venituri din vânzare de bilet
Valoarea finanțării: 4.000 euro/beneficiar

Măsura B: Granturi pentru organizare festivaluri culturale

Cine poate accesa finanțarea: Operatorii culturali care au organizat un festival cultural cu vânzare de bilete.
Valoarea finanțării: 25% din valoarea brută a biletelor vândute la ediția din 2019 a festivalului, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura C – Granturi pentru organizare evenimente culturale

Sub-Măsura C.1 pentru evenimente muzicale și evenimente de tip stand-up comedy:
Valoarea finanțării:
➤ 1 – 10 evenimente organizate în anul 2019 – 5% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.
➤ 11 – 50 evenimente organizate în anul 2019 – 7% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.
➤ Peste 50 evenimente organizate în anul 2019 – 9% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Sub-Măsura C.2 pentru evenimente din alte domenii culturale decât domeniul muzical și stand-up comedy:
Valoarea finanțării: 50% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura D – Granturi pentru librării

Valoarea finanțării: 25% din valoarea brută a vânzărilor de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

Măsura E – Granturi pentru edituri

Valoarea finanțării: 25% din valoarea brută a vânzărilor fizice directe de carte din 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.

4 COMENTARII

  1. Buna ziua, m-am inscris in resgistrul sectorului cultura, ce trebuie sa fac in continuare pentru a accesa finantarea microgranturilor pentru operatorii culturali care nu au venituri din vânzare de bilete fiind o societate de servicii de sonorizare, lumini, scenotehnica, ecrane video…, cod CAEN 9002 ?

  2. Daca firma are toata activitatea pe cod caen 9002, dar codul caen principal este 7810. Trebuie sa schimb codul caen la registrul comertului pentru a ma incadra?

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul!
Vă rugăm să introduceți numele dumneavoastră!