Greșeli frecvente în realizarea unui plan de afaceri

La întocmirea unui plan de afaceri se pot face o serie de greșeli de redactare sau de prezentare, dacă sunt cunoscute antreprenorului care întocmește planul de afaceri pot fi evitate, astfel afacerea având mai multe șanse de reușită.

Cele mai frecvent întâlnită greșeală într-un plan de afaceri este: Antreprenorul este mult prea optimist, veniturile planificate sunt prea mari în raport cu realitatea și multe riscuri sunt trecute cu vederea. Investiția este supradimensionată față de posibilitățile antreprenorului și/sau nevoile pieței. Nu sunt analizate cu atenție nevoile clienților; oricât de inovator este produsul sau serviciul nou oferit, poate clienții vizați chiar nu au nevoie sa îl utilizeze.

Principalele greșeli care se fac la întocmirea unui plan de afaceri sunt:

  • Cercetarea neadecvată și incorectă a pieței: Nu faceți presupuneri cu privire la ceea ce și-ar dori clientul fără a-l întreba mai întâi pe el!
  • Evaluarea greșită a concurenților: Analizați cu atenție concurența și potențiali concurenți din piață.
  • Lipsa de inovație: Încercați să aduceți pe piață produse sau servicii greu de replicat.
  • Lipsa de consecvență și focusare: Stabilii exact ce trebuie să faceți și ce nu. Urmați pas cu pas angajamentele asumate!
  • Proiecte ireale: Înainte de a planifica cheltuielile, trebuie sa evaluați potențialii clienți și termenele de realizare a primelor vânzări. Stabiliți termene cat se poate de reale!
  • Stabilirea inadecvată a prețurilor: Stabiliți prețuri rezonabile. Aflați reacția pieței.
  • Lipsa de atenție față de fluxul de numerar: Elaborați cu atenție și minuțiozitate prognoza pentru fluxul de numerar – cash-flow.
  • Elaborarea unui program de marketing nepotrivit care nu corespunde produsului sau serviciului în cauza. Studiați cu mare atenție piață. Folosiți teste promoționale și analizați cu atenție rezultatele.
  • Doi-trei clienți: Lărgiți cercul de clienți. Când luați o decizie de investiție majoră, nu contați pe venitul obținut de la unul sau doi clienți importanți.
  • Contractele încheiate în formă orală: Înțelegerile orale pot fi mai ușor încălcate decât cele scrise. Încheiați toate contractele doar în formă scrisă.